Celta Vigo Brașov 2006 a avut, în săptămâna ce s-a încheiat recent, o experiență foarte frumoasă la turneul internațional Max Sport Cup 2016 - Serbia.

Jucătorii pregătiți de Răzvan Focșeneanu au bifat jocuri bune la competiția ce s-a desfășurat la Centrul de Pregătire al Naționalei Serbiei de la Stara Pazova (lângă Belgrad), reușind să termine pe locul 3 într-o grupă destul de dificilă. Grație rezultatelor din grupă, brașovenii au obținut califcarea în optimile de finală, unde au întâlnit pe FK NS United (Serbia). Din păcate, cei mici au ratat sferturile de finală la mustață, după ce au pierdut la loviturile de departajare, 2-3.

Iată rezultatele obținute de Celta Vigo Brașov 2006 în Serbia:

Grupa D
Celta Brașov - Soccer Academy Krpan 0-2
Celta Brașov - FK Kopernicus 4-1
Celta Brașov - Steaua Roșie Belgrad 2-3
Celta Brașov - FK Petrica 1-0
Celta Brașov - FK Loznica 1-0
celta Brașov - FK Mladost 1-1

Optimi de finală
Celta Brașov - FK NS United 0-0, 2-3 d.p.

Brașovenii au mai disputat, dup[ încheierea competiției și un meci amical cu reprezentanții campioanei Sloveniei, NK Domzale, în care au pus accent pe joc și nu pe scor.

Focșeneanu și elevii săi au îmbinat utilul cu plăcutul la Belgrad, reușind să viziteze stadioanele și bazele de pregătire ale celor mai galonate echipe din Serbia, Steaua Roșie Belgrad și Partizan Belgrad.

Iată lotul deplasat de Răzvan Focșeneanu la Max Sport Cup 2016: Spătariu Tudor, Răileanu Bogdan, Mănăilă Ștefan, Alistar Robert, Oprea Alexandru, Stanciu Robert, Crăciun Darius, Răducanu Andrei.



Go to top